Rapizi pe teren, rapizi și economic

Rapizi pe teren, rapizi și economic
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Turcia este cu cinci locuri peste România în clasamentul PIB pe cap de locuitor și vrea ca în zece ani să intre în topul primelor zece economii ale lumii

*Ziarul Financiar a analizat din punct de vedere economic duelul dintre Turcia și România. Concluzia: otomanii sunt mai rapizi ca noi

Dacă istoria confruntărilor dintre România și Turcia se pierde în negura timpului, cea a înfruntărilor fotbalistice începe în 1923, cu o remiză, în chiar meciul de debut al naționalei turce pe scena mondială a fotbalului. De atunci, formația turcă a crescut, ajungând să revendice, în cea mai bună performanță a sa, locul trei în Cupa Mondială din 2002. De altfel, în meciul naționalei României de azi de pe stadionul Sükrü SaracoĂŸlu din Istanbul, Turcia pornește cu prima șansă. Meciul contează pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014 și va începe la ora 20:30. Cum ar arăta însă confruntarea dacă aceasta s-ar da pe terenul economiei?

Turcia are ambiții economice mari, fiind hotărâtă să-și tripleze PIB-ul în următorii zece ani și să intre în topul primelor zece puteri ale lumii. Economia vine cu un impuls puternic din urmă dat de triplarea PIB-ului la aproape 800 miliarde de dolari în ultimii zece ani. Progresul alert a propulsat Turcia pe locul 16 în topul marilor economii.

De când Partidul Justiției și Dezvoltării al premierului Recep Tayyip Erdogan a pre­luat conducerea statului, PIB-ul pe cap de locuitor a urcat de la 3.500 de dolari la 10.500 de dolari. Pentru ca Turcia să ajungă la un PIB pe cap de locuitor de 25.000 de dolari până în 2023, creșterea medie a economiei ar trebui să fie de 7,5% pe an. Dar Ankara finanțează creșterea economică cu datorii, iar lipsa capitalului ar putea deraia țara de pe drumul ascendent. Totodată, încetinirea economiei mondiale își pune amprenta și pe economia turcă.

UE nu i-a vrut din cauza Ciprului

Dacă România a aderat la UE în 2007, istoria încercărilor Turciei de a fi inclusă în spațiul comunitar este lungă și complicată. În acest moment, procesul este mort, dar încă mai sunt șanse. Timp de mulți ani, perspectiva aderării Turciei la UE nu a fost luată în serios, în pofida proximității geografice și a faptului că este membră NATO. Dar la începutul secolului XXI, Turcia a început o serie de reforme economice și politice, precum abolirea pedepsei cu moartea și mai multe drepturi pentru femei, care fac ca această țară să fie mai agreabilă pentru membrii UE.
În 2005, Turcia a început negocierile oficiale pentru a intra în Uniune. Acestea au fost blocate însă de vechiul coșmar, Cipru, o insulă mediteraneană pentru care Turcia s-a luptat cu Grecia.

Printr-o investiție de 2,6 miliarde de dolari, Istanbul ar trebui să se transforme într‑un centru financiar internațional de tipul Wall Street, să devină un Dubai al Europei și să-și reia astfel rolul istoric de centru comercial global

Turcii au vândut anul trecut României produse în valoare de 1,9 mld. euro (3,5% din total). Turcia ocupă astfel
locul 10 ca sursă de importuri


Un conglomerat industrial

Cel mai mare grup din Turcia este Koc Holding, înființat în 1926 și deținut de familia cu același nume. Conglomeratul cuprinde companii din sectorul energetic, financiar, auto, alimentar, turismului precum și din cel al construcțiilor și electrocasnicelor. În total, grupul Koc are 90.000 de angajați și este format din 113 companii și 14.000 de dealeri și agenții. În primul semestru, conglomeratul a înregistrat venituri de 17,5 miliarde euro și un profit de 750 milioane euro.

România: OMV Petrom

OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a înregistrat vânzări de 2,78 miliarde euro și un profit de 461,7 milioane euro în primele șase luni ale acestui an. Compania activează în domeniul explorării, producției și rafinării petrolului, precum și în sectorul gazelor naturale și al energiei. Petrom are o rețea de 540 de benzinării în România și 270 în Moldova, Bulgaria și Serbia. La sfârșitul anului trecut, numărul total al angajaților companiei era de 22.912.

România a exportat anul trecut în Turcia în valoare de 2,78 mld. euro (6,2% din total). Turcia este, astfel, a patra piață de desfacere pentru produsele românești

Evoluție PIB pe cap de locuitor (dolari)
Anul 2007 2008 2009 2010 2011
Turcia 9.246 10.298 8.554 10.050 10.498
România 7.856 9.300 7.500 7.539 8.405
Sursa: Banca Mondială

Articol scris de Ioana Niță, Radu Bostan și Bogdan Cojocaru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×